Românii plecați la muncă în străinătate: pierdere sau câștig pentru economie?

Nea Sandu muncește în prezent în Africa. Își câștigă traiul din ceea ce se numește „munca de jos“, acum fiind angajatul unei firme de construcții-montaj românești, după ce, de-a lungul timpului, a fost nevoit să schimbe de mai multe ori locul de muncă.

Credeti ca romanii plecati sa lucreze in strainatate reprezinta o pierdere sau un castig pentru economia Romaniei?

  • Da, Romania ar avea de castigat daca circa 4 milioane de romani, multi dintre ei calificati, ar reveni in tara (100%, 1 Votes)
  • Nu, oricum nu sunt foarte multe locuri de munca libere, asa ca cea mai mare parte a lor ar ingrosa randul somerilor (0%, 0 Votes)

Total Voters: 1

Loading ... Loading ...

La firma românească, are salariul ceva mai mic decât la o firmă străină, însă asta a fost alegerea lui. Întâi de toate, i-a fost mai ușor s-o găsească (de fapt, firma l-a găsit pe el, pe baza referințelor de la alți foști colegi de muncă). Apoi, un motiv important a fost eliminarea nesiguranței dată de munca pentru o firmă străină, ce o avusese la alte locuri de muncă de prin Europa. Are o experiență bogată și, dacă asculți prin ce orașe și țări a muncit, l-ai putea lua drept un bun ghid european. Asta, însă, dacă n-ar fi avut mai mereu, după cum spune, un program de muncă atât de strâns și cu cazări foarte izolate. De aceea, imaginea sa asupra Europei este desprinsă din imaginile culese prin geamurile mașinii care l-a trasportat către și de la șantier. Ar fi putut alege să locuiască într-o locuință personală, însă cheltuielile suplimentare i-ar fi redus venitul real chiar sub cel de acasă. De fapt, munca în străinătate nu i-a adus un venit mai mare doar datorită unei eficiențe sporite, ci și datorită acceptării unor privaţiuni. Poate spune că „specialiștii lor erau mai proști decât ai noștri“, fără însă să aprofundeze că asta se datora tocmai selecției de personal. Rolul său, fără ca el să știe, părea să fi fost exact acela de a instrui, coordona, forța de muncă aleasă cu pregătire mai slabă. Dacă patronul și-ar fi ales localnici mai bine pregătiți, aceștia ar fi fost mult mai scumpi, iar el nu ar mai fi fost necesar. Acum, chiar dacă nu-l privește direct, e bucuros că, la lucrările pe care le desfășoară în Africa, sunt folosite și multe componente europene, ba chiar și românești.

Pe termen lung, toate țările de destinație au, la rândul lor, cote îngrijorătoare ale șomajului, deci aportul românesc de forță de muncă ieftină nu-i benefic. Ba, după a două-treia generație, vor începe prin a refuza sistematic „munca de jos“, asemenea turcilor din Germania de astăzi. În schimb, plecarea acestei forțe de muncă din spațiul local românesc duce automat la un gol care, pe moment, ușurează povara asigurărilor sociale, însă pe termen lung scade șansele dezvoltării economiei locale și, mai rău, agravează declinul demografic. Vremea când a pleca prin țările Europei wera rețeta succesului absolut garantat pentru orice român a dispărut, paradoxal, chiar odată cu ridicarea interdicției de a circula. Desigur, sunt mulți români cu cariere de succes în Occident. O ironie este, însă, și aceea că, pentru binele României, e de dorit ca cetățenii plecați la muncă să reușească, dar nu prea mult, ci doar cât să se întoarcă înapoi cu ceva capital. Altfel, un succes deplin îi tranformă automat în cetățeni pierduți pentru România. Economia modernă oferă beneficii extraordinare omenirii. Tehnologiile moderne, cu aplicație directă în toate domeniile, fac ca plusul de valoare economică să fie în continuă creștere.

Acesta nu înseamnă însă mereu și o creștere a bunăstării fiecărui participant, fie că-i vorba de țări ori persoane. Dacă vorbind despre bunăstarea fiecărei persoane putem intra în conotații suspecte de socialism, la nivel de țări putem discuta despre cauzele care generază dezechilibre. A impune obligativitatea liberalizării prețurilor anumitor elemente economice la nivel european (energie, materii prime de bază etc), în timp ce a altora nu (taxe, dobânzi, asigurări, licențe, patente, legislația muncii și voința sindicală, cerințe de mediu etc.) duce din start la avantajarea anumitor părți. Revenind la rolul muncii românilor din străinătate, libertatea de mișcare și alegere nu-i poate fi negată nimănui, fiind un drept fundamental. Având în vedere deplasarea cvasi-unidirecțională a acesteia, din care România câștigă pentru moment prea puțin, cea mai acută fiind actualmente migrația medicilor, s-ar cere introducerea unui sistem care să gestioneze această mișcare într-un mod mai înțelept. Dacă un viitor angajator are dreptul legal de a încheia un contract pe 1-5 ani cu ucenicul său, elev al unei școli profesionale susținute de el, de ce statul nu ar putea produce un sistem similar pentru învățământul de stat? Dacă un tânăr absolvent, ori încă elev, student, își găsește un loc mai favorabil într-o altă țara comunitară, respectivul ofertant, beneficiar, ar trebui să plătească o anumită compensație statului român. Sistemul se practică deja în universități din spațiul comunitar, deci nu ar fi ceva absolut nou. Desigur, o astfel de măsură nu ar fi avantajoasă și funcțională pentru o țara ca România decât în condițiile în care ar fi adoptată la nivel comunitar și cu restricții bine precizate, astfel ca proprii cetățeni comunitari să nu poată fi dezavantajați în detrimentul unora din spațiul extracomunitar.

Altfel, nea Sandu, care muncește din greu pentru a-i putea plăti studiile fiului său mai mic, n-ar avea chiar nimic de câștigat.

Sursa: Capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *