Category Archives: Educatie

PUTIN a sărbătorit un an de la ANEXAREA Crimeei: „Rușii și ucrainenii sunt un singur POPOR”

Putin a participat la un concert în Piața Roșie din Moscova, pentru a aniversa un an de la anexarea Crimeei
Când Vladimir Putin reapare, o face în stil mare și cu o atitudine prin care îți râde în nas, comentează, azi, CNN.

Președintele rus a participat la un concert în Piața Roșie din Moscova, aseară, pentru a aniversa anexarea Crimeei, un act condamnat de mare parte a comunității internaționale ca fiind ilegal.

Tiberiu Nițu, despre Revoluție: Am tras, dar nu am omorât pe nimeni! Mă vedeam luptându-mă cu Rambo!

După ce Traian Băsescu l-a acuzat pe procurorul general al României că a tras în oameni la Revoluţie, „Adevărul“ prezintă mărturia lui Tiberiu Niţu despre participarea sa la evenimentele din decembrie 1989.

În anul 2010, în cadrul unei ample campanii despre traseul urmat de Dosarul Revoluţiei şi Dosarul Mineriadei, ziarul „Adevărul“ realiza un interviu pe această temă cu Tiberiu Niţu, care în urmă cu cinci ani ocupa funcţia de prim-adjunct al procurorului general.

Emil Constantinescu: Avem nevoie de o revoluție morală, e bine că încep să fie judecați torționarii

Fostul președinte Emil Constantinescu afirmă că România are nevoie de „o revoluție morală” și că este de apreciat faptul că „societatea se curăță” și că încep să fie judecați și torționarii regimului comunist.

„Ceea ce avem nevoie acum este o revoluție morală. România nu poate fi reprezentată numai de către cei care arată partea întunecată. Este bine că societatea se curăță. Este bine că încep să fie judecați și torționarii și cei care în perioada tranziției postcomuniste au furat. În același timp, societatea are nevoie de idealuri și de repere”, a declarat acesta, joi, la Senat.

Bombă: Trupa Voltaj, descalificată de la Eurovision?

A încălcat sau nu Voltaj regulamentul Eurovision? Asta este întrebarea care se pune, în aceste zile, în rândul specialiştilor din industria muzicală care reclamă că piesa câştigătorilor a avut 3:23 minute, fiind cu 23 de secunde peste limita admisă, scrie ziarulring.ro

Rareș Bogdan, atac violent la Traian Băsescu: Sper să mergeți la pușcărie!

Realizatorul Jocuri de Putere a lansat un atac dur la adresa fostului președinte al României.

„Am un mesaj către tovarășul Băsescu! Tovarășul Băsescu, ca să înțelegeți, dvs. ați afirmat că nu veniți la Realitatea TV pentru că eu aș avea nu știu ce funcție de conducere. Să vă liniștiți, nu am nicio funcție de conducere. Sunt realizator cu contract de censiune, drepturi de autor, la emisiunea mea și la măsuța mea de la Jocuri de Putere. Deci Jocuri de Putere, 21-24. Deci dvs. puteți veni la Realitatea. Dvs. ați zis că nu veniți că are ăla prea mare putere la Realitatea, Rareș Bogdan și nu-l suport. Nici eu nu vă suport pe dvs, recunosc. Ar trebui să fiți în pușcărie și dvs și dl. Ponta și toți cei care ați furat România”, a declarat Rareș Bogdan, la Jocuri de Putere.

 

sursa realitatea.net

Un politist a oprit un sofer ! Vezi ce a urmat …

Un poliţist a oprit un şofer pentru că nu-i mergea semnalizarea. Ce a urmat va regreta toată viaţa

Poliţistul Sergiu Alin Grădinaru a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare pentru “luare de mită” şi “abuz în seriviciu”. G Grădinaru a fost acuzat că a primit mită 50 de lei de la un şofer, pentru a trece cu vederea faptul că un bec semnalizator de la maşina acestuia era ars.

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul Sergiu Alin Grădinaru, agent de poliţie din Salcea, la trei luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunilor de “luare de mită” şi “abuz în serviciu”. Decizia instanţei sucevene nu este definitivă, ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la pronunţare.

Ce probleme majore ridica nominalizarea lui Eduard Hellvig de catre Klaus Iohannis la sefia SRI

Toate informatiile culese de HotNews.ro indica fara mari dubii ca presedintele Klaus Iohannis nu s-a consultat cu partenerii americani inainte de a face una dintre cele mai importante miscari: nominalizarea unui nou sef SRI. Americanii ar fi fost anuntati sec, cu putin timp inainte, ca va fi Hellvig. Surse interne si externesupra-confirma acest fapt. Si de ce s-ar fi consultat? Nu este Romania o tara independenta si suverana? De ce ar trebui sa-si dea americanii sau alti parteneri un acord prealabil? Atentie! Aici nu este vorba de un veto extern, ci de un gest elementar de curtoazie fata de partenerii strategici.

Nu spune nimeni ca presedintele Iohannis trebuie sa ceara voie cuiva pentru a nominaliza un nou sef la SRI sau la orice alta institutie-cheie, dar nici se face sa puna aliatul de baza al Romaniei in fata faptului implinit intr-o chestiune atat de delicata. N-as crede ca americanii au aflat din presa, dar nici departe nu par sa fi fost. De ce era nevoie totusi de consultari prealabile, de acte de diligenta suplimentare?

Intre Romania si Statele Unite exista o intensa colaborare pe linie de intelligence, vezi numeroasele vizite pe care sefii CIA le-au facut la Bucuresti, declaratiile publice de apreciere fata de colaborarea cu serviciile romanesti, plus interesele americane in regiune: economice, militare, geostrategice.